BLOG

Bogdan Deleanu
Guest blogger
Bogdan Deleanu

Când România și-a asumat Europa

Publicat pe 15 November 2016

București, Noiembrie 2036

Nimeni nu ar fi crezut în România din ultimele luni ale anului 2016 (aflată pe atunci în plină campanie electorală) că impactul următorilor 3 ani va avea efecte așa de mari pentru următorii 20; că o schimbare benefică pentru societate poate veni dintr-un test mai mult administrativ în cadrul unei entități despre care se știa mult prea puțin la vremea respectivă – Uniunea Europeană. Actorii politici, presa, opinia publică, toți au început cu greu să bage în seamă ce urma să vină, dar trebuie să fim totuși recunoscători că până la urmă Președinția Română a Consiliului UE din 2019 a fost luată în calcul cu interesul și seriozitatea necesare.

La mai bine de zece ani după ce au reușit performanța (și a fost o performanță!) intrării în Uniunea Europeană, românii se obișnuiseră cu platitudini și ignoranță. UE era ceva bun, dar totodată neînțeles și neinteresant. O entitate străină, palpabilă doar prin absența vizei pentru călători, apărea pe buzele crainicilor TV (da, lumea încă se uita la TV) doar în contexte și expresii lipsite de relevanță cotidiană: ”liderii europeni”, ”Comisia”, ”directive”. Singurul termen arhicunoscut, dar aproape mereu prost înțeles era cel de ”fonduri europene”- banii aceia care vin gratis (sau cel puțin așa ar trebui, dacă ești priceput).

Cei care păreau conștienți de rolul României în UE, de potențialul, dar și de responsabilitățile aferente, erau un grup de elită, o mână de oameni din diverse medii, politic, de afaceri, de ONG și, pe alocuri, studenți sau profesori la facultățile de profil, toți trecuți măcar în vizită pe la Bruxelles. Chiar și când votau pentru Parlamentul European oamenii credeau că votează pentru bani sau mândrie națională și nu pentru legislativul unei entități politice de (pe vremea respectivă) aproape 600 milioane de suflete.

În ziua de azi, când ne gândim la explozia demografică și economică de pe alte continente, pare un miracol că Europa a rămas totuși relevantă pe un Glob radical diferit față de anii ’10-’20. Dar cu toții ne putem da seama că dacă prosperitatea a rămas un obiectiv realist, dacă pacea (cu tot cu amenințările constante) a persistat, dacă dezvoltarea tehnologică și socială au continuat să crească, iar Europa a rămas un vârf al dezvoltării umane, acestea se datorează în mare parte Uniunii Europene.

România a început să-și dea seama de locul său în Europa în raport cu locul UE pe Glob abia când a trebuit să „înfrunte” Președinția Consiliului UE din 2019 – o bătălie, mai întâi de toate, cu sine.

În 2019 România a trebui să țină, pentru șase luni, frâiele uneia dintre instituțiile UE (nu a întregii Uniuni). Acele luni, ne amintim cu greu acum, au fost dominate de crize după crize, existențiale și de securitate, migratorii, economice și financiare. Miniștrii, diplomații și reprezentanții români au fost negociatori imparțiali între celelalte state membre în Consiliul UE,  au căutat și găsit soluții de compromis și menținut activitatea UE pe linia de plutire. Acum ni se pare ceva incredibil, dar imaginați-vă că între 2007 -2019 nu toți miniștrii din Guvernul României vorbeau limbi străine sau aveau habar despre cum funcționează UE?!

În cadrul Președinției Consiliului UE, românii au fost nevoiți să fie mai prezenți ca niciodată în Europa. În țară au avut loc sute de întâlniri oficiale și neoficiale ale diverselor componente administrative și politice ale Uniunii și este normal să credem că atunci s-a produs declicul în minților lor. Atunci și-au dat seama că absolut toate domeniile importante pentru România, de la securitate la energie (chiar înaintea anilor ’20 și începutul marilor crize energetice cauzate de tranziția de la hidrocarburi), la modernizarea tehnologică, la sănătate, au nevoie de o viziune pentru viitorul țării, viziune unde UE să fie o componentă centrală, nu o notă de subsol, un prim paragraf, nu ultimul capitol al programelor electorale.

Poate că declicul s-a întâmplat atunci când, în 2016, au început discuțiile despre 2019 și primul pas a fost să se explice tuturor actorilor din societate, cât de cât, ce înseamnă Președinția. În mod sigur, mulți dintre ei au aflat cu această ocazie și ce înseamnă UE și poate și diferența între Consiliul Uniunii Europene, Consiliul European și Consiliul Europei. Un moment important a fost discuția despre prioritățile României din 2019 și când atât politicienii cât și mediul de afaceri au realizat că, hei, putem avea priorități particulare pentru România.

Și poate că un alt moment definitoriu a fost atunci când presa a început, în sfârșit, să vorbească despre nevoia de pregătire pentru 2019, să raporteze ce se întâmplă, de data aceasta  pe un ton competent și interesat. A fost o bună ocazie când și populația a început să vadă rolul și locul României în UE și să se gândească să voteze și cu această prioritate în minte.

Sigur, un alt moment important a fost începerea pregătirilor în ministere și în partide. Poate că nu toți funcționarii publici care au primit pregătiri despre UE, instituții europene, negociere, diplomație sau limbi străine au fost instrumentali în 2019 dar cel puțin putem spune că efectul acestor pregătiri a fost unul extrem de benefic prin creșterea expertizei europene la nivelul general al administrației mult dincolo de 2019. Cum 2019 a fost totuși un an electoral dublu, partidele au fost și ele nevoite să își adapteze și îmbunătățească discursul, prin prisma interesului public reînnoit pentru Președinție și pentru UE.

Desigur, nu totul a mers perfect și nu totul s-a făcut în mod organic. Astăzi Președinția Română a Consiliului din 2019 este o mică notă de subsol în istorie și puține mai sunt arhivele și bazele de date care păstrează filmulețele cu gafele făcute de unii reprezentanți români. Cine mai știe azi de scandalul de protocol când steagurile au fost puse greșit în cadrul unui consiliu la București? Dar cine mai știe de marele succes când planul pentru Cadrul Financiar Multianual al UE a fost adoptat pe 11 aprilie 2019 la 3 dimineața, când toți își pierduseră speranța că asta se va face pe durata Președinției române?

Aceste evenimente de conjunctură se uită într-o lună sau într-un an. Ce ținem minte cu toții însă este cât de vitală a fost România în Europa în anii ce au urmat și, totodată, cum UE a rămas motorul și garantul prosperității și stabilității pentru întregul nostru continent. În România anului 2036, nimeni nu se mai îndoiește de importanța visului european.

Bogdan Deleanu este directorul Europuls și unul dintre coordonatorii Platformei de sprijin RO2019.