BLOG

Laurentiu Garofeanu
Guest blogger
Laurentiu Garofeanu

Împreună putem scrie un scenariu bun pentru România

Publicat pe 30 July 2016

Am plecat din țară în 2001, la 23 de ani, imediat după ce am terminat Facultatea de Arte.

Pur și simplu m-am urcat în avion și am coborât la Londra, fără să am o idee clară despre ce mă aștepta acolo. Nu știam că voi intra în producția de televiziune și că voi ajunge să fac filme documentare. Mi se părea pe atunci că noi, în România, trăim cu 50 de ani în urmă față de restul lumii și că lucrurile nu se vor schimba prea curând. Nu mă gândeam că mă voi întoarce vreodată.

Am avut mai multe job-uri în regim freelancing, iar din 2005 am început să colaborez cu Barcroft Media și am reușit, astfel, să produc materiale video pentru nume mari din media internațională: BBC, CBS, Channel 4, Discovery Channel, National Geographic, Animal Planet sau The Guardian. A fost un drum lung și dificil, am avut nevoie de cel puțin patru ani să mă declar mulțumit de calitatea proiectelor la care lucram și cu banii pe care îi câștigam.

Foarte mulți dintre cei care pleacă în străinătate se pierd în perioada de tranziție. Eu am reușit să rămân tot timpul optimist și încrezător că o să fie bine. A trebuit să fac multe lucruri pro bono, doar pentru experiență. Cred că am avut și noroc să cunosc oameni din industrie care m-au recomandat mai departe.

Să lucrezi în televiziune este fascinant, am filmat în locuri în care nu mi-aș fi închipuit că voi ajunge vreodată, din India până în America de Sud. La New York, unde am lucrat alți patru ani, proiectele erau tot mai interesante.

Pentru mine era firesc să am niște așteptări de la țara în care m-am născut; când nu s-au materializat, am plecat. Însă în tot acest timp, nu am rupt niciodată legătura cu România. Mi s-a părut normal să rămân în contact cu oamenii și cultura de aici, nu neapărat din patriotism. Faptul că am obținut  cetățenie britanică nu a însemnat decât o mai mare libertate de a călători, însă într-un mod fundamental tot cu lumea românească mă identificam.

De ce m-am întors în România? Ca să fac ceva și aici. Am luat această decizie în urmă cu un an, însă tot cochetam cu ideea de câțiva ani buni. Am încercat să ignor clișeele de care mă loveam inevitabil, legate de corupția, sărăcia și lipsa de șanse din România. Prietenii străini mi-au spus că nu voi reuși să mă readaptez, cei români m-au sfătuit să rămân acolo unde eram, “la mai bine”. Nu i-am ascultat nici pe unii, nici pe ceilalți. Cred, totuși, că România are nevoie de oameni ca mine, de oameni care au studiat și au lucrat în străinătate, se întorc cu experiența de acolo pentru a contribui la ceea ce se întâmplă aici. Și care să-i ajute pe ceilalți.

De exemplu, aici am început să fac voluntariat, la Londra sau la New York nu aș mai fi găsit timp pentru așa ceva. Sunt pe cale să înființez o companie de producție media pentru proiecte de film independente și totodată, să păstrez colaborări cu agenții mari din străinătate pentru a oferi tinerilor oportunitatea să învețe cum funcționează proiectele media la standarde internaționale. Acum în România nu prea există companii mici care să ofere și această perspectivă. Cei mai mulți dintre oameni își văd doar propriul interes, eu cred că am depășit acest stadiu.

În România, este adevărat, sunt încă probleme. Am găsit mentalități învechite, rămășițe ale unei epoci defuncte, care din păcate se transmit și la generațiile noi, ceea ce mi se pare periculos. Pe de altă parte, am găsit și o direcție nouă și surprinzătoare. Doar un exemplu din viața cotidiană, nu mă așteptam să existe aici o deschidere atât de mare pentru mersul pe bicicletă, ceea ce în Occident se întâmplă de ani buni. Cumva, pot spune că am găsit două Românii.

E clar pentru mine că există aici resurse pentru a genera schimbare, însă nu pot închide ochii la lucrurile negative. Dacă am fi mai mulți care să ne dorim schimbarea, am putea să construim ceva mai solid împreună.

Peste 20 de ani, mi-aș dori să văd în România, în primul rând, o schimbare definitivă de mentalitate – o perspectivă amplă asupra lucrurilor prin raportare la piața globală ne-ar ajuta să atingem potențialul în care eu cred. Nu este suficient că româna este a doua cea mai vorbită limbă la Microsoft, trebuie să ne dorim ca următorul Bill Gates să fie român. Mi-aș dori să văd și o mai mare responsabilizare și participare civică, dar nu avem încă educație pentru așa ceva. Mă gândesc și la fetița mea, chiar dacă locuiește la Londra. Vine frecvent în România, îi place aici și aș vrea să-i pot oferi un spațiu în care să se simtă bine și unde, când va crește, să vadă oportunități. O țară unde să se simtă „acasă” fiindcă în fond ea este pe jumătate româncă. Cred în ce va urma, important este ca mesajul mobilizator al celor care au început să facă ceva concret pentru schimbare să ajungă la cât mai mulți. Eu unul mi-am asumat rolul de change maker când m-am întors în România.

Laurențiu Garofeanu este regizor și producător TV, în ultimii 15 ani a lucrat la Londra și New York și s-a întors în România pentru a-și înființa o companie de producție media. El este și regizorul spotului VA URMA.

© Foto Petre Fall