Capital uman – forță de muncă, educație și sănătate

Criza generată de pandemia de COVID-19 a condus la pierderea locurilor de muncă atât la nivel global, regional (UE), cât și național. În vederea diminuării acestui impact, decidenții ar putea fi nevoiți să adopte o serie de politici, care să creeze o plasă de siguranță, pe termen mediu și lung, dincolo de măsurile de sprijin aplicate în contextul pandemiei. Obiectivul este acela de a menține locurile de muncă, păstrând tranziția digitală la baza dezvoltării politicilor de susținere.

În ultimele decenii, beneficiile asupra sănătății publice aduse de vaccinuri, antibiotice și o nutriție adecvată au salvat milioane de vieți și au fost un catalizator puternic pentru creșterea economică. O mai bună sănătate promovează creșterea economică prin extinderea ocupării forței de muncă și stimularea productivității, oferind totodată imense beneficii sociale.^[1]

Ipotezele de lucru pe care s-a bazat prelucrarea datelor pentru forța de muncă și capitalul uman – ar avea o contribuție de 27,5% în scenariul VM, respectiv 17,5% în scenariul VA. În acest caz, scenariul Verde Accelerat presupune ca o bună parte din contribuția din scenariul Verde Moderat pentru forța de muncă să fie redirecționată cu precădere către pilonii privind capacitatea instituțională și mix-ul energetic și infrastructură energetică, ținând cont de planurile ambițioase ale UE cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și de posibilitatea unui progres pentru creșterea productivității, generat de absorbția noilor tehnologii și a digitalizării.

Capital uman – forță de muncă, educație și sănătate (miliarde lei)

Investițiile medii anuale necesare pentru a spori forța de muncă și capitalul uman din România au fost aproximate la 44 miliarde de lei în scenariul VM și 30 miliarde lei în scenariul VA. O îndeplinire parțială a obiectivelor din perspectiva acestui facilitator ar putea însemna un efort investițional mai redus de aproximativ 21 miliarde lei pe an în medie, conform scenariului alternativ.

Schimbările structurale necesare pentru adaptarea economiei la tranziția energetică, accelerarea digitalizării și redresarea post-pandemie au un impact major asupra pieței muncii. O serie de locuri de muncă vor dispărea în timp ce altele vor fi înlocuite de noi cerințe și nevoi din piață, pe măsură ce tehnologia își va accentua prezența în activitatea societăților și a economiilor. Învățarea continuă pentru perfecționare și recalificare este foarte importantă pentru adaptarea la noua piață a muncii. Pandemia de COVID-19 a accelerat două trenduri care anunță atât provocări, cât și oportunități pentru piața forței de muncă:

(1) munca în sistem hibrid – angajații vor lucra atât de la birou, cât și de acasă, cu precădere cei care desfășoară muncă de birou (office activities). Acest lucru va genera reducerea cererii pentru activități precum: transportul local, servicii de curățătorie și restaurante/cafenele (în special pentru întâlnirile de afaceri care se vor muta online), însă va conduce la creșterea cererii pentru e-commerce și livrări la domiciliu. Trendul acesta, specific centrelor urbane, va diminua numărul de locuri de muncă din prima categorie de servicii și va genera noi locuri de muncă în centrele de distribuție și activitatea de livrări.

(2) utilizarea tehnologiilor și a inteligenței artificiale – companiile au accelerat digitalizarea și introducerea inteligenței artificiale pentru a se adapta restricțiilor impuse în pandemie (ex. case de marcat self-service, robotizarea centrelor de distribuție și în industria prelucrătoare, etc.) și vor continua acest trend.

România trece printr-o serie de provocări în ceea ce privește forța de muncă. Pe de-o parte, există o tendință pronunțată și perturbantă din punct de vedere economic și social, referitoare la migrația externă. Pe de altă parte, condițiile de viață și muncă din România fac ca forța de muncă din țară să genereze o valoare adăugată sub potențial în economie – de exemplu, 1 din 2 pacienți bolnavi de cancer în România sunt de vârstă activă, dar diagnosticarea târzie sau deficiențele în procesul de tratament, sunt motivul pentru care se pierd anual 3,4 miliarde de EUR în valoare adăugată numai din cauza acestui tip de boală^[2]. Mai mult, 3,4 miliarde de euro este costul anual (direct și indirect) al sănătății mintale în România în timp ce costul sănătății mintale în PIB-ul anual României este de 2,12%, față de 4% în Uniunea Europeană^[3]. Studiile arată de altfel că, la nivel de țară, cu cât este mai mică acoperirea cu servicii de sănătate, cu atât este mai mare pierderea economică potențială prin boală și dizabilitate.

Investițiile în asistența medicală sunt esențiale pentru îmbunătățirea bunăstării umane. De asemenea, sunt un mecanism cheie pentru creșterea venitului național și a prosperității. Efectele economice pozitive ale investițiilor în asistență medicală sunt evidente atât la nivel individual, cât și la nivel macroeconomic^[4]. Asistența medicală este o investiție, nu o cheltuială, deoarece există un număr tot mai mare de dovezi care dezvăluie că o sănătate bună generează venituri mai mari^[5]. Sănătatea crește productivitatea muncii și îmbunătățește randamentul investițiilor în educație. Accesul îmbunătățit la asistență medicală și medicamente duce la o speranță de viață mai lungă^[6].

Cu o medie a speranței de viață de 74,2 ani, România are a doua cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, după Bulgaria, în timp ce media Uniunii Europene se situează la 80,6 ani. O regândire a sistemului de sănătate ar putea să aducă beneficii semnificative: în anul 2040 o persoană de 65 de ani ar putea să fie la fel de sănătoasă ca o persoană de 55 de ani de astăzi, mortalitatea infantilă ar putea să scadă cu 65% și 230 milioane decese ar putea fi prevenite până în 2040^[7]. Potrivit unui studiu^[8] realizat de compania de cercetare McKinsey & Company, investițiile în domeniul medical pentru creșterea sănătății populației ar putea adăuga 26 de miliarde de dolari la PIB-ul României până în 2040.

Obiectivul propus:
reducerea numărului anilor de inactivitate a populației cauzată de boli și adaptarea și reconversia forței de muncă la noile profesii generate de tranziția digitală

Relația dintre cheltuielile publice pentru sănătate și anii de inactivitate (2019)

Recomandări

• Corelarea politicilor de sănătate cu cele de dezvoltare economică, pentru a diminua povara bolii asupra persoanelor de vârstă activă și a amplifica astfel capacitatea productivă a acestora;
  
• Creșterea graduală a bugetului alocat sănătății și reducerea decalajului între România și media UE în ceea ce privește procentul din PIB alocat sănătății, prin alocarea de resurse corespunzătoare de la bugetul de stat, atragerea de fonduri europene și implementarea parteneriatelor public-privat;
  
• Adoptarea și implementarea unui plan național de control al cancerului dedicat îmbunătățirii prevenirii, depistării, tratării și managementul cancerului, după modelul european împreună cu investiții în infrastructura de sănătate dedicată accesului pacienților la terapii, inclusiv terapiile celulare; 
  
• Actualizarea legislației referitoare la sănătatea mintală pentru a asigura un acces rapid și sustenabil la servicii și tratamente inovatoare pentru pacienții cu afecțiuni mintale, cu precădere cei cu depresie majoră rezistentă la tratament;
  
• Identificare unor noi surse de finanțare a domeniului sănătății și maximizarea oportunităților de finanțare oferite de fondurile europene, inclusiv cele asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență;
  
• Creșterea gradului de adaptabilitate a angajaților la noile locuri de muncă, prin investiții în reconversia acestora acolo unde este clar declinul sectoarelor de activitate;
  
• Implementarea politicilor de păstrare a locurilor de muncă, precum șomajul tehnic și subvenționarea de către stat a timpului redus de muncă (kurzarbeit)^[9] și diminuarea graduală a acestor politici pe măsură ce economia își revine;
  
• Stimularea programelor de învățare pe tot parcursul vieții și a celor dedicate creșterii capacității indivizilor de a participa activ în noua economie (a se vedea de exemplu rapoartele și analizele periodice realizate de World Economic Forum^[10]);
  
• Dezvoltarea unei strategii pe termen mediu/lung privind adaptarea sistemului educațional la noul model de creștere economică bazat pe tranziția digitală și energetică, inclusiv prin programe de învățare pentru personalul didactic. Actualizarea acestei strategii la intervale regulate de timp;
  
• Revizuirea regulată a ocupațiilor, în vederea actualizării politicilor publice în domeniul pieței muncii.

DESCARCĂ RAPORTUL INTEGRAL